Ştergerea păcatelor. Sanctuarul. Anul 1844

www.aievea.net
Agenda electronica, Software biblic, Prezentari Power Point, Muzica, Articole, Carti, Subiecte uimitoare, Semne de carte, Wallpapers etc.www.azsmrebenezer.net
Comunitatea româna Eben-Ezer (Soci, Italia).www.restvegan.lx.ro
Restaurantul vegetarian Cris din Oradea va ofera mancare gustoasa si sanatoasa si curs gratuit de nutritie.www.azsmr-moldova.ro
Site-ul conferintei Moldova a adventistilor de ziua a saptea - miscarea de reforma.

[carm3n]

   Despre primul punct vreau sa-ti spun ca cerul nu se joaca cand pretinde din partea noastra neprihanire completa,100%. Ori asa ceva omul nu poate da in vecii vecilor, oricat s-ar strofoca. Indreptatirea prin credinta nu este numai o lucrare juridica a cerului fara ca sa aiba nimic de-a face cu viata noastra. Nu, nu suntem numai CONSIDERATI indreptatiti inaintea cerului in momentul indreptatirii, ci efectiv preschimbati miraculos prin puterea Dumnezeului celui viu. In momentul cand D-zeu isi pune sigiliul sau peste fruntile alesilor sai(sorry, asta e cuvant de lemn, dar ma intelegeTi voi) ...acei oameni efectiv sunt partasi de natura divina si nu mai pacatuiesc deloc.

Nu am cartile mentionate, dar am Biblia:

"(...) El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. "
"(...) fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (...) pace cu Dumnezeu (...)"
"(...) ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos (...)"

Deci omul este SOCOTIT neprihanit prin credinta. Si din cate imi amintesc "credinta vine in urma auzirii", corect? Pentru mine e simplu: AUD, CRED, sunt SOCOTIT NEPRIHANIT. Fara merit imi este atribuita neprihanirea lui Hristos.

Contopirea naturii umane cu cea divina care are ca rezultat normal sfintirea(omul nu mai pacatuieste sub nici-o forma), este un "proces" de o singura zi,intr-o singura clipa.

Daca am inteles bine, tu spui ca in acel moment esti sfintit si nu mai pacatuiesti. Atunci:

- cum mai este posibil ca cel neprihanit sa cada de 7 ori si apoi sa se ridice?
- se schimba instantaneu obiceiurile proaste? Se schimba efectele pacatelor?
- daca esti sfintit pe loc mai ai nevoie de renuntare continua la eu, lupta pe genunchi si reinnoire a deciziilor?

Eu cred ca sfintirea dureaza o viata, deoarece:

* presupune urcusuri si coborasuri. Nu imi inchipui calea crestinului ca pe o dreapta monoton crescatoare.
* ne cunoastem insuficient. Nu stiu cum sunt altii, dar eu tot descopar lucruri noi despre mine, unele deloc frumoase. Daca imi stiam toate defectele de la inceput, cu siguranta eram coplesita si descurajata. E mai usor sa ma rog pentru ajutor pe masura ce le aflu

De exemplu: odata problema hotiei rezolvata, imi pot da seama ca era cauzata de lene. Abia dupa ce stiu ca sunt lenes pot cere ajutor pentru asta, nu? Si odata reparata asta, aflu cauza ei: comoditatea... si lista poate continua.

In sfintirea de-o clipa Dumnezeu iti repara problemele pe care nu stii ca le ai?

[Martin Luther]

Deci omul este SOCOTIT neprihanit prin credinta. Si din cate imi amintesc "credinta vine in urma auzirii", corect? Pentru mine e simplu: AUD, CRED, sunt SOCOTIT NEPRIHANIT. Fara merit imi este atribuita neprihanirea lui Hristos.

Carmen, teologia ta este extinsa in cercuri largi ale adventismului si reformismului. Nu stiu daca ai citit aici: http://gsm1888.ro/Articole/2008/2008-12-23.html  Iti redau mai jos un citat din articol care se refera tocmai la ceea ce discutam noi acum:
  " Unii dintre pastorii noștri, încântați de poleiala științifică a teologiei reformaționiste, resping vehement acest concept al curățirii totale de păcat în Ziua Ispășirii. Argumentul lor este că Dumnezeu nu așteaptă, nu cere și nu produce o stare de desăvârșire într-o presupusă generație finală. Ei spun că mântuirea a fost și va fi mereu „doar prin credință,” iar tot ceea ce face Dumnezeu în această lucrare este să ne declare sfinți. Ei îl citează pe Luther cu faimoasa lui formulă „simul justi et pecatores” (simultan drepți și păcătoși), pe care o consideră ecuația finală în orice discuție despre biruința asupra păcatului. Adică, până la plecarea spre cer vom fi păcătoși de fapt, și sfinți de drept; deși trăim în păcat, cerul alege să ne declare sfinți, deoarece credem în jertfa ispășitoare a lui Hristos.

Aceasta este esența legalismului. Ei consideră că mântuire înseamnă o declarație legală, juridică, prin care ni se schimbă statutul, fără să ni se schimbe starea. Păcătuim, dar cerul se face că nu vede. Facem răul pe care îl urâm, dar suntem declarați sfinți din cauza legii pe care o iubim.

După această teologie, ambiguitatea din Romani șapte nu va fi niciodată rezolvată, iar Pavel nu trebuia să se mai obosească să scrie și capitolul opt.

„Iubesc binele dar fac răul” este toată evanghelia, dincolo de care reformaționiștii noștri, alături de creștinismul popular, nu mai reușesc să vadă nimic, sau văd doar „anatema,” cu toate că Pavel striga disperat: „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Rom 7:24).

„Nenorocitul de mine” este nenorocitul de laodicean, care se mândrește în dualismul evlaviei de paradă explicat de marele apostol: „Astfel, deci, cu mintea, eu slujesc legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului”

Nu-l acuzăm pe Luther pentru perspectiva limitată a lui „simul justi et pecatores” deoarece, la acea dată, era chiar foarte mult. Era revoluționar. Dar acela era doar un început timid al ieșirii din bezna secolelor papale. Lumină adițională a venit mereu de atunci încoace, iar cei care nu țin pasul cu ea o fac spre rușinea lor veșnică."

   Sunt de acord ca omul este SOCOTIT neprihanit prin credinta in meritele ispasitoare ale lui Isus. Dar asta nu e altceva decat primul legamant,unde pacatosul pleaca de la sanctuar curatit si iertat si peste 5 minute, in drum spre casa, savarseste din nou nelegiuirea. In acest cadru al legam. dintai sunt valabile versete si idei ca cele pe care le citezi:
 

cum mai este posibil ca cel neprihanit sa cada de 7 ori si apoi sa se ridice?

Cand vorbim insa despre ziua ispasirii, imi pare rau, dar nu mai putem vorbi despre un sfant  carui viata spirituala 

presupune urcusuri si coborasuri.

. Atunci templul inimii este curatat definitiv si ireversibil, divinul se contopeste cu umanul si a pacatui devine pur si simplu imposibil. Acesta este legamantul al doilea din Ezechiel 36, 25-27 sau Ieremia 31,33. Un legamant mult mai performant decat cel dintai care nu schimba problema de fond, natura pacatoasa. Un legamant care ataca radacina problemei pe care o avem, si anume natura pacatoasa a omului. AL doilea nu ofera o alta natura, dar aduce fagaduinta interactiunii dintre natura divina si cea umana in ziua ispasirii:

"Slăbănogul a fost vindecat prin credință, nicio discuție. Dar a fost vindecat, nu declarat sănătos printr-un decret divin. Hristos nu i-a dat un certificat medical prin care legifera o vindecare virtuală, deși omul rămânea mai departe paralizat. Puterea creatoare care-L însoțea a acționat cât se poate de material asupra corpului, minții, acelui om, făcând schimbări dramatice, observabile, palpabile. Da, instantaneu, și nu prin terapii, tratamente, gimnastică medicală, pastile dubioase sau tratamente naturiste. Instantaneu, prin puterea creatoare a Tatălui care locuia în El, și nu prin intermediul farmakiei omenești.

Tot așa se va întâmpla cu biserica, atunci când se va lăsa convinsă să vină la Judecată, la Nuntă. Oamenii vor putea constata în direct, „sub ochii lor,” cine este Dumnezeul Creator și cine este impostorul pe care l-au confundat cu Dumnezeu. Prin credința lui Isus, oamenii vor fi izbăviți, vindecați, făcuți un templu al lui Dumnezeu prin Duhul prin aceeași putere creatoare ce a adus lumile la existență. Puterea care iartă, îndreptățește, este capabilă să și vindece, să mântuiască, să scrie Legea în inimă și minte. Atunci sanctuarul va fi curățit, justificat, restaurat, adus la starea lui inițială, aceea în care omul și Dumnezeu erau uniți. Orice „relație” cu Hristos va înceta, deoarece s-a produs căsătoria, scopul etern al lui Dumnezeu în creațiune."

Iar aceasta sfintire irevocabila se desfasoara conform doctrnei sanctuarului NUMAI in ziua ispasirii pentru cei vii. Deocamdata nu am ajuns acolo pentru ca nici nu dorim cu adevarat. Dumnezeu inca ne mai asteapta in asa zisa sfanta a sfintelor.

[Martin Luther]

* ne cunoastem insuficient. Nu stiu cum sunt altii, dar eu tot descopar lucruri noi despre mine, unele deloc frumoase. Daca imi stiam toate defectele de la inceput, cu siguranta eram coplesita si descurajata. E mai usor sa ma rog pentru ajutor pe masura ce le aflu

De exemplu: odata problema hotiei rezolvata, imi pot da seama ca era cauzata de lene. Abia dupa ce stiu ca sunt lenes pot cere ajutor pentru asta, nu? Si odata reparata asta, aflu cauza ei: comoditatea... si lista poate continua.

In sfintirea de-o clipa Dumnezeu iti repara problemele pe care nu stii ca le ai?

Pai vezi...hai ca te apropii  de nucleul discutiei. Imi place cum spui si realizezi ca viata iti ofera surprize neasteptate si iti dai seama zilnic de noi fatete ale naturii tale omenesti. Problema e ca chiar daca am trai 930 de ani ca Adam tot nu am putea corecta in mod desavarsit defectele inerente naturii noastre. Duhul sfant ne face aceste descoperiri triste mie si tie din viata noastra nu ca sa ne corectam in mod neaparat(desi corectarea isi are rolul si locul ei desigur)...Ci ca sa intelegem matur ca este imposibil ca sa devenim vreodata sfinti prin rugaciune, post, studiu si meditatie....Atata timp cat Sekina nu revine in templul ei de drept, atata timp cat natura divina nu revine in templul uman pe care l-a parasit la cerere in Eden...nu exista sansa de sfintire adevarata in vecii vecilor.
   Ca aceasta Sekina sa revina in om nu se are in vedere decat o singura cerinta: RENUNTAREA DEFINITIVA LA SINE. Moartea egoismului naturii umane, care are acum controlul suprem chiar peste cel mai bun dintre crestini. Ori, conform cu sanctuarul, eu cred ca aceasta actiune asteptata de milenii de ingeri si Dumnezeu nu are loc oricand si la intamplare, ci doar in ziua Ispasirii.
 "Lucrarea de curățire asupra celor în viață nu se face însă progresiv, în timpul vieții, ci doar în momentul Zilei Ispășirii, fiind o lucrare colectivă.

Da, există o lucrare progresivă asupra lor, dar aceasta urmărește să le descopere domeniile care trebuiesc „editate,” modificate sau eliminate, astfel ca Duhul Sfânt să obțină din partea lor acordul obligatoriu pentru o astfel de intervenție majoră asupra individului. Fără voia lor, printr-o decizie exprimată clar și în cunoștință de cauză, orice astfel de intervenție este imposibilă, fiind un amestec asupra libertății individului.

Există două posibilități, valide amândouă, prin care această curățire se realizează asupra poporului lui Dumnezeu în viață la acel moment. O variantă susține că restaurarea trebuie făcută în original, direct în viața omului, iar prin actualizare, aceasta se regăsește în copiile de siguranță. Cealaltă propune că ștergerea păcatelor pentru cei vii se face în copiile de siguranță aflate în cer, ca și în cazul celor morți, iar prin sincronizare modificările se transferă în originalul de pe pământ.

Eu mă simt confortabil cu oricare dintre ele, deoarece în ambele cazuri Dumnezeu și nu omul este Cel care operează schimbarea, editarea, ștergerea, curățirea, aducerea la starea inițială. Atâta timp cât ești online, „în Hristos,” nu este important dacă modificările se fac în original sau în copie. Pentru Duhul Sfânt este simplu să sincronizeze în orice direcție, să facă upload sau download de fișiere editate. Indiferent cum se face lucrarea, Sfântul Locaș va fi curățit, refăcut la starea lui inițială, și pregătit pentru locuirea deplină a Duhului Sfânt.

Crede-ma ...nu ti-ar strica deloc sa incepi sa citesti cartile lui Jones si Waggoner. Acolo este hrana tare foarte buna despre tema noastra.

[benibuzdugan]

Există o importantă viziune a EGWhite, prin care s-a dezvăluit viitorul mişcării advente. E cunoscută drept "viziunea celor două tronuri" http://gsm1888.ro/Articole/2010/2010-06-18.html.

S-a petrecut însă un fapt uluitor ca gravitate: articolul original publicat în Day-Star în 14 martie 1846 precum şi în primele ediţii ale EW (Experienţe şi viziuni) se finalizează cu fraza "Am văzut cum unul după altul părăseau gruparea celor care se rugau lui Isus în Sfânta Sfintelor, şi mergeau să se alăture celor dinaintea tronului; şi imediat primeau influenţa nesfântă a lui Satana." Dar în ediţiile EW republicate după 1900 fraza respectivă e scoasă afară cu totul! De ce oare??? Nu cumva pentru că ne-ar incrimina puternic, întrucât teologia noastră e identică cu teologia celor ce se închină în faţa personajului aflat pe tronul din sfânta (neprihănirea prin credinţă)?

Eu unul nu prea ştiu să se predice în adventism aproape nimic legat de înţelegerea corectă a curăţirii sanctuarului, despre semnificaţia sfintei sfintelor, despre nuntă şi despre scopul de veacuri al lui Dumnezeu. Faceţi un test: întrebaţi pe oricine din biserică care este subiectul Soliei 1888. Veţi auzi ca răspuns, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, (de la cei care a auzit măcar câte ceva despre 1888) că e vorba de redescoperirea sau accentuarea soliei neprihănirii prin credinţă, cea predicată de Luther. Vă invit să aveţi răbdarea de a parcurge articolul destul de lung, dar foarte important, indicat la început. Repet linkul aici: http://gsm1888.ro/Articole/2010/2010-06-18.html

Există o profeţie foarte dragă mie: „Ca ambasadori ai lui Hristos, ei trebuie să cerceteze Scripturile în căutarea adevărurilor ascunse sub gunoiul erorilor; și fiecare rază de lumină primită trebuie comunicată altora. Un singur interes va predomina, un singur subiect le va înghiți pe toate celelalte: Domnul, neprihănirea noastră” (SD 259).

Ce poate fi aşa de revoluţionar la subiectul "Domnul, neprihănirea noastră", altceva decât predică şi cred milioanele de creştini? Oare cumva faptul că Hristos a fost neprihănit DOAR pentru că Tatăl locuia în Fiul Omului, stare care este pregătită şi pentru oricare dintre noi? Celebra frază care afirmă că Isus Hristos era 100% uman (fiind "părtaş cărnii şi sângelui", ca noi) şi 100% divin (pentru că Tatăl locuia în El ca într-un Templu) NU spune că era 200% divin, adică încă alte 100% pentru că ar fi fost "Fiul lui Dumnezeu" într-un alt fel decât putem şi noi să fim! Matematic: dacă e adevărat că putem deveni ca El (la Ziua Ispăşirii pentru cei vii), 100% umani (cu asta oricum ne naştem) şi 100% divini (Dumnezeu vine şi locuieşte în "fraţii mai mici" ai lui Isus), înseamnă că asta a fost şi El: un Templu în care locuia Creatorul (DA 161), cu precizarea că în El Dumnezeu locuia încă de la concepţie, iar la noi urmează "rescrierea sistemului de operare", cu "calculatorul rulând" (ceea ce nu reprezintă o dificultate, întrucât cu noul sistem de operare divin vom fi EXACT CA HRISTOS!).

Într-adevăr, aceste idei s-ar putea să fie revoluţionare pentru mulţi, dar de fapt ne ajută să pătrundem în scopul lui Dumnezeu de veacuri, deschid uşa Sfintei Sfintelor, şi pregătesc calea pentru Nuntă. Vă aştept cu opinii pe această temă! Ne aşteaptă comori nepreţuite, dacă săpăm doritori după lumină adiţională!

[Cristina]

Este un subiect de importanţă deosebită acesta. Mărturisesc că şi eu mi-am pus întrebări cu privire la aceasta, întrucât ceva nu se leagă (cel puţin în mintea mea).

"Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
ca slujitor al Locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul." (Evrei 8:1,2)

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta;
şi a intrat [observaţi aici timpul trecut], odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. (Evrei 9:11,12)

Cum explicaţi aceste versete astfel încât să nu contrazică doctrina adventistă cu privire la anul 1844?
De subliniat că Pavel a scris aceste lucruri pe vremea lui, nu după 1844. :)

Cred că ceia ce ai in vedere ca nu se leaga este urmatoarea intrebare:
 După inalţarea la Cer, Isus şi-a continuat slujba de Mare Preot in Sfinta Sfintelor sau in Sfinta?

Nu pot spune ca am cunostinte si dovezi destule ca sa raspund complet la aceasta intrebare, insă haide sa incercam a gasi verigele de aur...
 inteleg ca jertfa Lui Hristos a fost adusa in afara Sanctuarului (celui din cer):

Ev 13:11,12   In adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sange este adus de marele preot in Locul prea sfant, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu insuşi sangele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Acum este normal a crede ca pentru ca Isus sa intre in Sfinta Sfintelor neaparat trebuie sa treaca prin Sfinta, dar iarasi ne intrebam, de ce atit de mult timp, peste 1800 de ani sa-Şi facă slujba in Sfinta?
recunosc ca acest raspuns imi este greu sa-l argumentez, totuşi sa vedem ce mai spune scriptura...

Eze 45:21   In ziua a patrusprezecea a lunii intai, veţi prăznui Paştele. Sărbătoarea va ţinea şapte zile, in care timp se vor manca azimi.

jertfa lui Isus a fost adusa de paşte si chiar in locul paştelui, iar de la paste pina in ziua ispaşirii care era in luna a şaptea ziua zecea, mai sunt 177 de zile, deci chiar in mod simbolic ar mai fi trebuit sa treaca 177 de ani dupa rastignirea lui Isus pina la ziua ispasirii....
 insa pentru timpul Sanctuarului din Cer nustiu daca putem folosi acelaş calcul de 1zi = 1an (inafara de cel care este deja calculat pentru socoteala noastra)    căci Pavel spune:

Ev 9:26   fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la intemeierea lumii; pe cand acum, la sfarşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

dacă cu 2000 de ani in urma era sfirşitul veacurilor, astăzi deci cum sa mai numim? inteleg parca ca pentru Domnul timpul are alte hotare... deaceia si noua ni se pare cam greu de crezut unelea lucruri....

mai cred insa ca sunt şi alte dovezi mai convingatoare ...

Insa cu privire la Evrei 9:11,12 mi se pare mai usor de explicat:
Cind spune că a intrat odata pentru totdeauna, se are in vedere ca a intrat o singura data pentru totdeauna cu singele Sau, nu in fiecare an ca marele preot de pe pamint

Ev 10:19   Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sangele lui Isus avem o intrare slobodă in Locul preasfant,
Ev 10:20   pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său: -

Aici in capitolul 10 cit si in 9  nu se are in vedere ca deja Isus intrase in Locul preasfint, ci se are in vedere ca singele Sau deja este varsat si este gata pentru a intra in Sf. Sfintelor iar impreuna cu Marele Preot pot intra toti, nu ca şi inainte doar Marele Preot putea intra, ci acum toti pot intra in Sf Sfintelor inaintea Tatălui (clar ca imbracati in Hristos), deasemenea si viata vesnica despre care ne spune ca o capatam tot  inca nam capatato insa deja este asigurata..

Ev 9:15   Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămant nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legămantul dintai, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită

La fel cum Adam a capatat iertare prin jertfa lui Hristos inainte cu mult ca ea sa fie varsata, la fel si cei de pe timpul lui Pavel aveau deja acces in locul Prea Sfint inainte ca Isus sa fi intrat acolo (căci Adam intradevar trebuia sa moara chiar literal in ziua cind a mincat din pom, insa atunci Isus s-a oferit in locul lui si Dumnezeu a zis iata ca am gasit un pret de rascumparare pentru om)