COPIII,PROFESORII NOSTRI!

www.aievea.net
Agenda electronica, Software biblic, Prezentari Power Point, Muzica, Articole, Carti, Subiecte uimitoare, Semne de carte, Wallpapers etc.www.azsmrebenezer.net
Comunitatea româna Eben-Ezer (Soci, Italia).www.restvegan.lx.ro
Restaurantul vegetarian Cris din Oradea va ofera mancare gustoasa si sanatoasa si curs gratuit de nutritie.www.azsmr-moldova.ro
Site-ul conferintei Moldova a adventistilor de ziua a saptea - miscarea de reforma.

[mary]

CE putem invata de la copilasii nostri?

Si Isus le-a zis:lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti,caci Imparatia cerurilor este a celor ca ei!

DRAGOSTEA. Copiii au o mare capacitate sa iubeasca si sa primeasca iubire fara nici o retinere.Numai copiii care sunt iubiti se dezvolta armonios.Cand admira dragostea divina pentru noi,ucenicul Ioan face sublinierea:,,vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal?Sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!"(1 Ioan 3,1)

IERTAREA Cat de usor,repede si fara conditii iarta un copil!Dupa un moment de conflict,intre copii se restabileste repede armonia,ei continua joaca de parca nu s-ar fi intamplat nimic.Nu-i vezi spunand:,,Te iert daca..."sau ,,Te iert ,dar nu te uit!"

INCREDEREA  Putem vorbi de incredere fara limete.Enoh a invatat aceasta lectie de la copilul sau,Metusala,si-a insusit-o si si-a aplicat-o atat de bine,incat a umblat necontenit,prin credintza cu Dumnezeu,pana a fost luat de pe pamant.

INOCENTA  Copiilor nu li se poate imputa nimic in ce priveste motivatia care ii determina la actiune,sunt curati la suflet,sinceri si transparenti.Aceasta simplitate contine o forta care emana mai departe integritate si onestitate.Din nefericire ,parintii fac mari eforturi sa-i invete si sa se prefaca si sa exprime altceva decat sunt.

CURIOZITATEA  Pe langa dispozitia de a invata,la copii,este foarte evidenta dorinta de a experimenta,de a se convinge personal,a gusta ,a atinge.
,,Gustati si vedeti ce bun este Domnul!Ferice de omul care se increde in El!"(Ps.34,8)


Imparatia Cerului este a celor ca ei,Iata de ce noi,parintii suntem invitati azi sa invatam cateva lectii de la copii.Deci ,cei mai buni profesori (de viata)sunt copiii.

[Michelle]

sa fim ca niste copilasii...

[AlexB]

mi-a placut mult articolul asta! 

mary, m-ar interesa sursa de unde l-ai luat. multumesc!

[mary]

mi-a placut mult articolul asta! 

mary, m-ar interesa sursa de unde l-ai luat. multumesc!

am luat-o din devotionalul 2008 (Ca roua din zori),casa de editura Viata si sanatatea.

 

[dianagornet]

Am trecut prin momente destul de dificile d.p.d.v. omenesc, atunci când Elian avea mai putin de 4 luni. Băiețelul meu a avut colici teribile. Plângea (sau mai bine zis urla) câteva ore pe zi. Nu tăcea decât dacă îl țineam în brațe strâns și făceam piruete bruște.
Probabil că vă gândiți ca toți prietenii mei De ce nu i-ai dat niște ceaiuri?! Hm!
Sigur că am încercat orice  medicament (naturist mai întâi, apoi alopat), chiar și cele mai tari, medicamente pe care chiar medicul de familie se temea să le dea. Singurul în fața căruia am spus NU, a fost Fenobarbital, recomandat de un neonatolog vestit.

Scuze pentru divagație (am dorit să fie bine înțeleasă situația). Ei bine, atunci, când încercam orice, când țopăiam pe jumătate adormită, toată ziua, cu Elian strâns în brațe, vedeam acel plâns prin care parcă îmi zicea Mami, chiar nu vezi cât sufăr??!! De ce nu faci nimic să oprești durerea asta?!!

Atunci mi-a fulgerat un gând neuronii... Așa suntem și noi cu Dumnezeu!Când El ne ține în brațe și face tot ce poate spre a ne ușura durerile, noi ne plângem singurătatea. N-avem timp să-L vedem, pentru că ochii credinței sunt prea plini de lacrimi, și chiar dacă lacrimile ar seca, ochii noștri tot nu ar vedea mare lucru, pentru că sunt fixați pe problema noastră și pe tote ușile închise.

Acum, Elian are un an și jumătate. Nu plânge când cade sau când se zgârie, dar plânge când îl sperie o situație necunoscută. Atunci, dacă îl mângâi și-i explic pe un ton cald ce s-a întâmplat se liniștește pentru că acum mă cunoaște, are încredere în mine, în cuvântul și experiența mea. Chiar dacă aș dori, nu pot să-l feresc de toate situațiile periculoase sau de toate durerile de dinți (oricât Calgel sau Nurofen aș folosi). - Uneori fără durere nu crești.-  Dar pot să-i fiu aproape și să-i vorbesc. Uneori, nu-mi aude primele cuvinte pentru că plânge prea tare... E prea preocupat să își verse durerea...
Cred că paralela este bună... Așa văd că e cu noi și Dumnezeu (cel puțin în cele mai multe situații).

[MSe]

Te inteleg perfect Diana, fiindca si eu am trecut pe acolo, si fetita mea era la fel de plangacioasa in primele luni, si mai tarziu cand ieseau dintii. Si paralela facuta e f potrivita.

[Martin Luther]

Atunci mi-a fulgerat un gând neuronii... Așa suntem și noi cu Dumnezeu!Când El ne ține în brațe și face tot ce poate spre a ne ușura durerile, noi ne plângem singurătatea. N-avem timp să-L vedem, pentru că ochii credinței sunt prea plini de lacrimi, și chiar dacă lacrimile ar seca, ochii noștri tot nu ar vedea mare lucru, pentru că sunt fixați pe problema noastră și pe tote ușile închise.

Si crezi ca ne condamna cand ne plangem durerile si singuratatile? iar cand ochii nostri sunt incetosati de negura disperarii si a nedreptatilor de orice fel si nu mai vedem ca ar exista vreun Dumnezeu care sa ne scape, crezi ca ne condamna?
   Zici ca ai trecut prin momente grele cand avea baietelul tau colici. Stiu cum e sa treci prin asta si sa nu inchizi un ochi toata noaptea, iar apoi sa te duci la munca. Prin plansul copilasului tau ai inteles necredinta noastra. Si totusi....Elian al tau e un copil si nu-l poti condamna iar noi suntem ...oameni...si Dumnezeu nu ne poate condamna.Sau  poate?!?  Asa suntem noi oamenii, altfel decat ingerii care se " nasc" si "traiesc" fara "colici" si alte dureri. pentru ei e f usor sa aiba credinta, nu crezi? Ptr noi e mai greu ca sa nu ne plangem.
     ca sa ma intelegi bine ce vreau sa zic, ia imagineaza-ti te rog ca peste cateva luni sotul tau te inseala cu altcineva si pleaca intr-o tara straina cu Elian cu tot,iar tu nu mai ai nici-o posibilitate sa vorbesti cu copilul tau cine stie cati ani la rand....nu-l mai poti nici macar auzi la telefon, dapai sa il ai langa tine. Chiar de-ai face toate eforturile posibile si imposibile ca sa iti recuperezi copilul, totul ar fi in van, ba te-ai mai lovi si de ura socrilor si pasivitatea autoritatilor. Nici macar propria familie nu ti-ar fi alaturi in aceasta grea incercare si ar da vina tot pe tine ca te-ai purtat in asa fel incat l-ai determinat pe sot sa te paraseasca. Dintr-o data ai fi complet singura si singurul lucru care l-ai primi atunci cand incerci sa te aperi ar fi niste "palme"  peste gura si "cutite" iin inima.
   ce-ai face atunci? Ai mai fi sigura  ca esti in bratele lui Dumnezeu? N-ai plange? n-ai fi disperata? Ai mai crede in Dumnezeu asa de usor cum crezi azi? Ma indoiesc profund...

[mihai dumitru]

   ce-ai face atunci? Ai mai fi sigura  ca esti in bratele lui Dumnezeu? N-ai plange? n-ai fi disperata? Ai mai crede in Dumnezeu asa de usor cum crezi azi? Ma indoiesc profund...

[dianagornet]

Si crezi ca ne condamna cand ne plangem durerile si singuratatile? iar cand ochii nostri sunt incetosati de negura disperarii si a nedreptatilor de orice fel si nu mai vedem ca ar exista vreun Dumnezeu care sa ne scape, crezi ca ne condamna?
................
    Dintr-o data ai fi complet singura si singurul lucru care l-ai primi atunci cand incerci sa te aperi ar fi niste "palme"  peste gura si "cutite" iin inima.
   ce-ai face atunci? Ai mai fi sigura  ca esti in bratele lui Dumnezeu? N-ai plange? n-ai fi disperata? Ai mai crede in Dumnezeu asa de usor cum crezi azi? Ma indoiesc profund...

ML, chiar nu știu ce aș face.
Îmi place să cred că m-aș arunca într-o lucrare gen Sebastian Țârțârău, unde să-mi fie în primejdie viața pentru binele altora. Deși sunt sigură că tendința mea interioară ar fi să mă ascund de lume, să-mi plâng de milă și să mă droghez cu televizorul (ceva gen Hallmark). Îmi place să cred că rugăciunile vreunei prietene și ale Mijlocitorului Isus, nu m-ar lăsa acolo, ascunsă.

Dacî situația la care făceai referire este o experiență personală, aș spune că din unele postări de pe alte topic-uri se vede că nu te afli acum în prăpastie, că greul cel mare l-ai trecut. Poate ne vei scrie pe un topic potrivit cum ai reușit, cum a intervenit Dumnezeu.

P.S. Sunt sigură că Dumnezeu nu ne condamnă pentru că ne văităm, El știe bine ce e în sufletul fiecăruia. Dacă eu îl înțelegeam pe băiețelul meu... cu atât mai mult Tatăl ceresc pe noi!! DAR sunt convinsă că este foarte frustrant chiar și pentru El, așa cum era și pentru mine (să ne vadă concentrați mai mult pe problema noastră decât pe măreția LUI). Apoi am nădejdea că noi Îl cunoaștem mai bine decât mă cunoștea Elian la 4 luni ale lui. Nu neg, e posibil ca această cunoaștere să fie un exercițiu nou cu fiecare experiență dureroasă - cu cât situația prin care trecem e mai dificilă, cu atât cunoașterea ajunge la un nivel mai profund.

[Martin Luther]

Dacî situația la care făceai referire este o experiență personală, aș spune că din unele postări de pe alte topic-uri se vede că nu te afli acum în prăpastie, că greul cel mare l-ai trecut. Poate ne vei scrie pe un topic potrivit cum ai reușit, cum a intervenit Dumnezeu.

Da, ar fi interesant sa discutam din punctul de vedere al interventiei lui Dumnezeu in viata mea(noastra). Insa nu stiu daca intereseaza pe cineva experientele mele eretice si chiar daca ar interesa, nu stiu la ce topic sa scriu.

Nu neg, e posibil ca această cunoaștere să fie un exercițiu nou cu fiecare experiență dureroasă - cu cât situația prin care trecem e mai dificilă, cu atât cunoașterea ajunge la un nivel mai profund.

Tu zici ca e posibil...eu iti garantez ca asa e cum zici. Dar cine vrea sa aiba aceste experiente socante? Te asigur ca nu sunt de dorit. Eu il inteleg foarte bine acum pe Dumnezeu caruia i s-au furat copiii in Eden, si care copii la ora actuala au cele mai aberante credinte si pareri despre Tatal lor. Eu cred ca Dumnezu nu este nici macar frustrat de lipsa noastra de credinta si intelegere a caracterului lui. DOAR sufera impreuna cu noi..iar daca aceasta suferinta incomensurabila a sa o numesti frustrare, atunci da...este cel mai frustrat dintre toti frustratii...
   Ce vreau sa spun...nu trebuie sa ne fie rusine ca ne plangem si uneori ne scade credinta. Nu e grav cand ne scade credinta...e grav cand o pierdem de tot!!!!

[MSe]

Ce parere despre a „frânge voinţa” copiilor nostrii? Unii au personalitati puternice de mic, cum sa procedam cu ei?

(daca mai e cineva pe aici  )

[Nancy]

Ce parere despre a „frânge voinţa” copiilor nostrii? Unii au personalitati puternice de mic, cum sa procedam cu ei?

(daca mai e cineva pe aici  )

    Din când în când.... mai apare câte cineva. Restul pe FB.

    Păi aici ar fi multe de zis despre subiectul "frângerii voinţei" copiilor. Chiar de mici, cel puţin o parte dintre copii, nu se lasă cu una cu două.
Există puncte pe care copiii trebuie să le perceapă ca reguli de neschimbat şi altele la care pot exista variante.  De ex.
1. E lege că nu are voie la sobă chiar dacă focul nu arde. Copilul nu prea pricepe multe, dar trebuie să ştie că regula e regulă pentru că el nu poate face diferenţa între pericole, dacă e mic şi poate s-o păţească.
2. Putem ceda atunci când el nu vrea să îmbrace haina pe care i-am pregătit-o şi-o vrea pe alta (cu condiţia să nu sufere de frig sau să existe alte motive pentru care noi o alegem pe cea pe care n-o vrea el).

    In primul caz (al legii) părinţii trebuie să ştie ei înşişi ce îi cer copilului. Să nu ceară nici absurdităţi, nici să nu oscileze, derutându-l astfel. Dacă părintele nu prea ştie ce vrea, copilul va şti să insiste.
  In al doilea caz în care există posibilitatea de a folosi variante putem folosi momentul pentru a-l recompensa pe copil sau ca o favoare oferită ca el să aleagă şi să se vadă astfel "băgat în seamă".

   La copiii mai mari, peste 5-6 ani e nevoie de mai multă discuţie, astfel încât şi ei să înţeleagă de ce o cerinţă e lege şi nu poate fi schimbată. Chiar dacă ni se pare că nu prea pricepe explicaţiile noastre va ţine minte şi va înţelege totul când va fi mai mare, aşa că nu ne-am pierdut timpul degeaba.
  Sper că n-am abordat pe alături subiectul. 

[MSe]

Cateva randuri din cartea EDUCATIA (de EGW), care mi-au placut enorm.. e din capitolul: Disciplina. Acum am dat peste el, si se potriveste aici de minune:

"Obiectivul disciplinei este formarea copilului pentru autonomie. (...)Ori de câte ori tratăm cu el, să o facem în aşa fel încât să arătăm că supunerea este un lucru corect şi rezonabil.Ajutaţi-l să vadă că fiecare lucru este guvernat de câte o lege şi că nesupunerea duce în cele din urmă la dezastru şi suferinţă. (...) Atât părintele, cât şi educatorul ar trebui să caute să supravegheze dezvoltarea copilului fără a o împiedica printr-un control excesiv. Când nu le dăm suficientă libertate este la fel de rău ca atunci când ne ocupăm prea puţin de ei.
Efortul de a „frânge voinţa” unui copil este o greşeală îngrozitoare. Fiecare minte are o constituţie diferită; în vreme ce folosirea forţei poate asigura o supunere exterioară, rezultatul obţinut în cazul multor copii va fi acela al unei răzvrătiri mai ferme a inimii. Chiar dacă părintele sau educatorul ar reuşi să obţină controlul pe care-l doreşte, efectul nu va fi mai puţin vătămător pentru copil. Disciplinarea unei fiinţe omeneşti care a atins anii în care poate raţiona liber nu ar trebui să se asemene cu cea folosită în cazul unui animal necuvântător. Animalul nu este învăţat decât să se supună stăpânului său. Pentru acel dobitoc, stăpânul reprezintă mintea, judecata şi voinţa.Această metodă, folosită uneori în educarea copiilor, face din ei ceva doar cu puţin diferit de nişte maşini automate. Mintea, voinţa şi conştiinţa se află sub controlul altuia."

[Martin Luther]

Draga MSE, tu vezi în citatul cu pricina cât de tare se faultează EGW pe ea însăși? Cum își dă cu stângu-n dreptul fără ca nici ea să bage de seamă? Adică cum?!?!? LA începutil citatului ne zice că ai noștrii copii trebuie învățați că supunerea este un lucru corect și rezonabil, iar apoi...câteva fraze mai jos, ne spune exact contrariul...că supunerea oarbă față de părinți, educatori, etc...face din copii niște mașini automate....

   

Disciplinarea unei fiinţe omeneşti care a atins anii în care poate raţiona liber nu ar trebui să se asemene cu cea folosită în cazul unui animal necuvântător

Ei bine, ce se face în biserica reformistă (și nu numai, stai liniștită)este tocmai contrariul acestui sfat. Orbi care călăuzesc pe alți orbi. Pastori care impun o părere cu forța enoriașilor. Părinți care impun o educație religioasă cu forța copiilor lor. Și nu-mi spune că aberez, că doar în biserica asta am crescut și am cele mai multe rude și amintiri.
   A raționa liber, cum fac eu pe blog și nu numai, e cea mai mare ofensă la adresa lui Dumnezeu dpdv al bisericii.