ForumAZSMR.Net :: Indreptatirea [Putere de sus (2)]

2. Indreptatirea

a. Ce se întâmplă când venim la Hristos?

Efeseni 2:8 Căci prin har ati fost mîntuiti, prin credintă. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Romani 2:4 Sau dispretuiesti tu bogătiile bunătătii, îngăduintei si îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăintă?
Romani 5:1 Deci, fiindcă suntem socotiti neprihăniti, prin credintă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
5.2 Lui Îi datorăm faptul că, prin credintă, am intrat în această stare de har, în care suntem, si ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

„Primul pas făcut spre Hristos este făcut la îndemnul Spiritului lui Dumnezeu; când omul răspunde acestei atractii, el se apropie de Hristos ca să se poată căi...
Dacă suntem atrași la Hristos, aceasta se întâmplă prin puterea și meritele Lui. Harul căintei vine prin El, și de la El vine și îndreptătirea.” - (Selected Messages, bk. 1, p. 390, 391).

b. Cum beneficiem de lucrarea pe care o face Hristos pentru noi, atunci când Îl acceptăm ca Mântuitor personal?

Romani 5:18 Astfel dar, după cum printr-o singură greseală, a venit o osîndă, care a lovit pe toti oamenii, tot asa, printr-o singură hotărîre de iertare a venit pentru toti oamenii o hotărîre de neprihănire care dă viata.
5.19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei multi au fost făcuti păcătosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi făcuti neprihăniti.
2 Corinteni 5:21 Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

„Îndreptătirea este iertarea completă, desăvârșită a păcatului. În momentul în care păcătosul Îl acceptă pe Hristos prin credintă, în acel moment este iertat. Neprihănirea lui Hristos îi este atribuită și el nu mai trebuie să se îndoiască de harul iertător al lui Dumnezeu.” - (C.B.N.T., vol. 6, pg. 1071).
“Prin credintă [păcătosul pocăit] poate să-I aducă lui Dumnezeu meritele lui Hristos și Domnul pune ascultarea Fiului Său în contul păcătosului. Neprihănirea lui Hristos este acceptată în locul eșecului omului și Dumnezeu îl primește, iartă și îndreptătește pe sufletul pocăit și credincios, tratându-l ca și când ar fi neprihănit.” (Ibid., pg. 1073).
„Cu cât venim mai aproape de Isus, și cu cât discernem mai clar puritatea caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea păcătoșenia grozav de mare a păcatului, și cu atât mai putin vom vrea să ne înăltăm pe noi înșine. Va fi o dorintă continuă a sufletului de a-L avea pe Dumnezeu; se va vedea o mărturisire a păcatului și o umilire a inimii înaintea Lui, în mod continuu, serios și sfâșietor. La fiecare pas înainte în experienta noastră creștină, pocăinta noastră va fi mai adâncă. Vom ști că suntem acceptati doar în Hristos, și vom mărturisi la fel ca apostolul: ‚Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească.’ ‚În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită fată de mine, și eu fată de lume!’ (Romani 7:18; Galateni 6:14).” - (Istoria faptelor apostolilor, p. 441; engl. p. 561).